Cântăreața Lady Gaga a anunțat miercuri pe site-ul ei că a donat Crucii Roșii americane suma de 1 milion de dolari în favoarea familiilor afectate de uraganul Sandy, care a devastat coasta estică a Statelor Unite la sfârșitul lunii octombrie, informează people.com.
„Dacă nu ar fi existat New York, Lower East Side, Harlem, Bronx și Brooklyn, eu nu aș fi femeia și artistul de astăzi”, afirmă cântăreața. „New York înseamnă ambiție neabătută, dorința de a avea succes, un loc în care există o căutare naturală a diversității prin compasiune”, mai spune ea.
„Vă rog să acceptați acest dar din partea mea, a părinților mei Joe și Cynthia, a surorii mele Natali. New York, îți mulțumim din suflet că ne-ai crescut. Îți mulțumesc că m-ai ajutat să îmi formez spiritul. Acum te voi ajuta și eu să ți-l reconstruiești pe al tău”, a adăugat Lady Gaga.
„Drumul distrugător pe care l-a urmat uraganul Sandy s-a întins pe sute de mii de kilometri și a afectat milioane de persoane. Aceasta va fi una dintre cele mai mari acțiuni de întrajutorare inițiate de Crucea Roșie în ultimii cinci ani”, a declarat, la rândul său, Gail McGovern, președintele și directorul general al Crucii Roșii, exprimând, totodată, mulțumirile membrilor acestei organizații pentru acea donație generoasă.
Lady Gaga nu este însă singurul artist de prim rang din showbiz-ul american care sprijină acțiunile de ajutorare a sinistraților de pe coasta estică a Statelor Unite.
Participând la emisiunea-teledon „Day of Giving”, organizată de postul ABC, Barbara Walters și George Stephanopoulos au făcut la rândul lor donații generoase. Astfel, Walters a donat 250.000 de dolari, iar Stephanopoulos, 50.000 de dolari pentru Crucea Roșie americană.
Însă donațiile în bani nu reprezintă singura modalitate în care Hollywood-ul se implică în operațiunile de ajutorare a sinistraților.
Ben Still a îmbrăcat la sfârșitul săptămânii trecute vesta voluntarilor newyorkezi și a mers la un adăpost din Brooklyn unde le-a servit persoanelor de acolo – ale căror case au fost devastate de uraganul Sandy – clătite, șuncă și ouă.
La rândul său, actorul Alec Baldwin a vizitat Universitatea din New York, încercând să ridice moralul sutelor de studenți care au fost evacuați din campusul instituției.
Russell Crowe a anunțat pe 5 noiembrie, printr-un mesaj postat pe Twitter, că a donat o sumă importantă Gărzii de coastă din Staten Island – care l-a salvat în această toamnă, după ce s-a rătăcit pe mare, în timpul unei plimbări cu caiacul -, care va planta un milion de copaci prin intermediul New York City Mayors Fund.
Actorul Jerry Seinfeld a anunțat la rândul lui că va susține un spectacol de stand-up comedy în favoarea sinistraților din New York.